Expoziție multimedia / Multimedia Show by Raluca Bejan / Ioan Cocan
Joi, 7 iulie 2022, la ARTHUB Bucharest, Sala mare, începe expoziția multimedia TRACE. Expoziția va prezenta filmul documentar și o selecție de fotografii realizate de artiștii Raluga Bejan și Ioan Cocan în urma documentării crizei refugiaților din 2015 din Grecia
Documentarul TRACE a luat premiul Best Feature la Santorini Film Festival în 2019, având la bază material filmat în 2017 și editat / produs în 2018. Fotografiile au fost realizate în 2017 în Lesvos, Samos și Chios în Grecia.
Expoziția TRACE – Tracing The Space Of The Refugee Crisis a mai fost prezentată la University of New Brunswick Art Centre / Beaverbrook Art Gallery in Fredericton, New Brunswick, în februarie 2020 iar fotogrfiile au mai fost expuse la Festivalul CONTACT din Toronto, mai 2022. Filmul documentar a mai fost prezentat la Innis Hall, University of Toronto, Canada și la Universitatea Cambridge, UK.
Expoziția de la ARTHUB Bucharest a fost posibilă cu sprijinul Social Sciences and Humanities Research Council Canada și Dalhausie University
Expoziția rămâne deschisă până pe 28 iulie anul curent și poate fi vizitată de miercuri până duminică în intervalul 15:00 – 19:00
După o perioadă de 9 luni în care activitatea ARTHUB Bucharest s-a rezumat la producție și la funcționarea privată a atelierelor din cadrul centrului cultural independent, în această toamnă ne reluăm activitatea artistică pentru public și colaboratori respectând normele pentru protecția sănătății tuturor celor implicați și în solidaritate cu artistele și artiștii independenți. Cu această ocazie lansăm două programe curatoriale: Reconfiguraretraseu adresat comunității artistice extinse ce va implica trei apeluri deschise în intervalul octombrie 2020 – iulie 2021 și Rezidențele ARTHUB 2020-2021 dedicat artistelor și artiștilor cu ateliere în cadrul ARTHUB (până la finalul anului viitor).
Vineri, 25 septembrie, se lansează primul apel din programul Reconfigurare traseu ce va fi coordonat de artiștii Nona Șerbănescu și Alex Fifea. ARTHUB va oferi, 9 microgranturi de 750 de euro brut pentru producția unui proiect artistic individual și respectiv 1000 de euro brut pentru producția unui proiect colectiv. Proiectele vor fi expuse sau se vor desfășura la ARTHUB Bucharest (Vasile Lascăr 63) pe parcursul programului. Selecția proiectelor câștigătoare va fi realizată de un board din care vor face parte Angela Bontaș, Elena Andrei, Em Sun (Mihaela Biolan) și coordonatorii programului.
Primul apel, cu tema Drum alunecos (deschis în perioada 25.09-25.10.2020) vizează selecția a trei proiecte ce urmează a se desfășura în lunile noiembrie 2020, decembrie 2020, ianuarie 2021 și este o invitație adresată artistelor și artiștilor de a analiza corelațiile dintre practica artistică și sistemele de suport și protecție socială care o însoțesc (sau nu) în societatea românească după cum și de a imagina noi trasee, noi dinamici sociale, ca urmare a schimbărilor petrecute în prima parte a anului 2020, schimbări privite în relație cu dinamica și sistemele care funcționează (sau nu) în arta contemporană. Propunerile pot proveni din orice disciplină artistică după cum și din zone hibrid sau multidisciplinare, pot implica sau nu teoreticieni, curatori/curatoare singurele cerințe fiind să trateze tema propusă și să se poată desfășura în spațiul disponibil în sediul ARTHUB din Vasile Lascăr 63.
În afara proiectelor rezultate în urma apelurilor deschise, ARTHUB va organiza în cadrul programului Reconfigurare traseu trei manifestări artistice organizate prin invitație directă, câte una pentru fiecare dintre cele trei teme abordate.
Întregul program este gândit în primul rând ca o formă de solidaritate și își propune să creeze contextul unor oportunități de muncă remunerată pentru lucrătoarele și lucrătorii din arta independentă. Din acest motiv au prioritate în selecție artistele și artiștii din comunitatea ce s-a dezvoltat în timp în jurul ARTHUB, artistele mame (singure), artistele și artiștii romi, artistele și artiștii din comunitatea LGBTQ+ după cum și din alte categorii vulnerabile. Microgranturile vor fi acordate sub forma de onorariu. Mai multe detalii în Regulament.
Reconfigurare traseu: manifest
În perioada de izolare s-au făcut auzite mai multe voci care preziceau o reconstrucție socială și economică pe baze mai sănătoase, în urma consecințelor pe care pandemia urma (urmează) să le aibă asupra omenirii. Nevrozei generalizate i se opuneau imagini idilice cu vulpi, cerbi și diverse specii de păsări care ”recucereau” orașul. În sufletele multora apărea speranța că poate acum că am văzut cât de fragil este echilibrul economic și social la care ne raportam, ne vom ”re-inventa” cu toții plecând de la premise noi, mai apropiate de nevoile noastre reale ca societate și ca parte a unui ecosistem.
Doar câteva luni mai târziu știm că nimic din ceea ce funcționa greșit nu s-a remediat. Vulpile au plecat de unde au venit, poluarea s-a întors și, bonus, acum deversăm în mări și oceane tone de deșeuri medicale (măști și mănuși de unică folosință). Cel mai probabil revoluția se amână pentru viitoarea pandemie.
Au apărut totuși și schimbări pe care le resimțim din plin. ”Distanțarea socială”, oricât de greșit ni s-ar fi părut termenul, este prezentă. Nevrozele se adâncesc, depresia și anxietatea acaparează teren iar cei care trăiau în precaritate și sărăcie sunt acum și mai săraci, și mai precari.
Reconfigurare traseu propune 3 borne: Drum alunecos ce va chestiona sistemele directoare ale lumii artistice, echitatea acestora și răspunsul societății la ”problema” independenților; Sfârșitul drumului cu prioritate: trei scenarii feministe pentru finalul patriarhatului propuse în contextul revoluțiilor posibile; Sfârșitul tuturor restricțiilor reprezentând o invitație adresată artistelor și artiștilor romi sau aparținând altor minorități de a se auto-reprezenta în diverse formule, eseuri despre libertatea de expresie și nevoia de apartenență și acceptare din partea societății.
Drum alunecos
În România artistele și artiștii și în general lucrătoarele și lucrătorii în cultură nu au avut niciodată în ultimii 30 de ani un statut respectabil, un statut care să le aducă o recunoaștere pe piața de muncă și în societate. Dar dacă până în 2020 situația era una îngrijorătoare, acum precaritatea lovește din plin și un întreg sector este lăsat pradă falimentului și disoluției financiare. Fără plase de salvare, fără subvenții, fără economii, organizații care oricum an de an o luau de la zero sunt nevoite să își sisteze activitatea. Răspunsul comunității este slab, lipsit de vlagă. Guvernul alege să susțină cele mai mari festivaluri comerciale și marile lanțuri de retail pentru a le achita chiriile în mall-uri. Despre centrele culturale independente, despre teatre și galerii de artă nu suflă nimeni o vorbă.
Presiunea pusă de societate pe lucrătoarea/lucrătorul din artă este mare în general. Din martie 2020 însă presiunea ”re-inventării” a devenit agresivă. Unei întregi categorii profesionale i se cere un efort de recalibrare, reconfigurare a mijloacelor de expresie, a instrumentelor folosite în muncă. Teatrul devine film pentru difuzare online. Pictura devine ilustrație pentru web. Experiența trăită în sala de expoziție sau teatru se mută în fața computerului. Lipsește însă cu desăvârșire susținerea pentru etapele inerente ale acestor re-inventări. Presiunea schimbării se pune fără a oferi timpul necesar decantării etapelor, acumulării de informații, re-profesionalizării la o adică. Nota de plată pentru tot ceea ce se pierde în traducere o plătesc lucrătoarele și lucrătorii din artă în special cei independenți.
În aceste condiții care este rolul comunității artistice? Care este (dacă există) importanța grupurilor și a rețelelor de suport formale sau informale? Cum putem (re)configura în mic sisteme sociale solidare astfel încât lucrătoarele și lucrătorii din artă și cultură să primească sprijin moral dacă nu și fiananciar pentru a putea să își continue munca? Care este capacitatea individului singur de a face față unei situații de o astfel de gravitate? Ce putem face pentru cei singuri, pentru cei în vârstă, pentru cei vulnerabili? Oare nu este orânduirea lumii artistice o oglindă a întregii societăți? Oare nu vedem în dinamica acestei lumi o mare parte din disfuncționalitățile ce caracterizează întreaga societate?
Drum alunecos nu va furniza răspunuri. Este o invitație la reflecție asupra sistemelor pe care le construim și din care facem parte. Răspunsurile pot veni sub forma unor diagnoze sau a unor construcții ideale. Artistele și artiștii pot să-și dea libertatea de a visa și de a ”re-configura” trasee. Vorbim despre analize asupra istoriei recente, analize asupra istoriilor personale sau comunitare. Evident că putem vorbi despre nevoia de dialog, nevoia de relevanță, nevoia de validare din partea societății.
”1977-1987” face parte din proiectul mai amplu ”Perspectivele și anatomia unei arte la feminin” și se materializează într-o expoziție și o publicație, fiind primul episod al unei cercetări artistice și sociologice ce va avea loc pe parcursul anului 2019. Ne propunem să investigăm inventarul imagistic al mai multor artiste ce operează în sfera plasticii din perspectiva identificării unor similitudini stilistice și/sau a unei corelații între abordarea unor estetici feministe, feminine sau non-canonice și eventuale legături între aceste abordări și succesul/lipsa succesului în paradigma artistică oficială.
